Thursday, 09 March 2017 19:21

Despre noi

Și eu sunt puști cu EcoAtitudine...

Așa se încheia anul trecut, a șasea ediție a campaniei de mediu și ecologie "EcoAtitudine 2010 - 2020". Am avut parte de multă acțiune, de multă dăruire și de un interes major din partea elevilor și profesorilor înscriși în concursurile derulate în cadrul campaniei.
Și la sfârșit am tras linie și am constatat că, în acești 6 ani am avut alături de noi peste 365.000 de elevi din peste 550 de școli. Am reușit împreună să strângem peste 450.000 kg de deșeuri din hârtie, carton, plastic, metal și sticlă.
Acum la jumătatea drumului, tragând linie, am descoperit că acești copii minunați își doresc să trăiască într-un mediu mai curat și pentru asta sunt dispuși să învețe cum să selecteze deșeurile la sursă și să aplice la școală și în familie acest principiu sănătos.
Plecând de la aceste premise, anul acesta vom demara, cu ajutorul membrilor Federației Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară, noul concept EcoAtitudine:

EcoȘcoala - EcoAtitudine - EcoComunitate

Elevii informează, comunitatea – cetățenii selectează

Anul acesta vom desfășura în 15 județe din România un program pilot de colectare selectivă în saci returnabili direct din gospodăria cetățenilor. Principiul de bază al proiectului se bazează pe cunoștințele acumulate în timp de elevi ce vor fi transmise cetățenilor din localitățile unde ei învață, pentru ca aceștia din urmă să beneficieze de modul corect în care se va face colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje.
În 2017 vor fi implicate 15 județe, peste 375 de școli, 190 localități, peste 340.000 de gospodării, iar numărul total estimat al persoanelor implicate în acest proiecte este de peste 900.000.
Vino și tu alături de noi în acest proiect și reconstruiește lumea pe care o știai. Merităm să trăim într-un mediu curat și să ne bucurăm de natura ce ne înconjoară.

Cu prietenie,
Stere Crețu
Manager Proiect
0720882855
This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Read 923 times
More in this category: Regulament de participare »